„Ni s-a transmis: ‘Dați toate averile și veți scăpa’. Nimeni nu a vrut asta și uite unde am ajuns”, i s-a confesat Gică Popescu apropiatului său, conform sursei.
Gică Popescu se consideră nevinovat și spune că va merge la CEDO, unde e sigur de victorie. „Voi merge la CEDO și voi cere bani mulți României. Sigur voi câștiga”, a mai spus Gică Popescu de după gratii.
În 4 aprilie 2014, Gică Popescu a fost condamnat la 3 ani, o lună și 10 zile cu executare în Dosarul Transferurilor. Totuși, având în vedere comportamentul de după gratii al „Baciului” și faptul că acesta s-a apucat să scrie o carte, ar putea fi eliberat în septembrie 2015.
Alături de Gică Popescu, în Dosarul Transferurilor au mai fost închiși Mihai Stoica, Giovani Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Jean Pădureanu și Gigi Nețoiu, aceștia având de executat pedepse între 3 ani și patru luni și 6 ani și patru luni.